Mara - Izvoare - Ignis - Limpedea

Data: 27 Noiembrie 2011
Traseu: aproximativ 23 km - puteti vizualiza traseul la urmatoarea adresa web: http://www.wandermap.net/route/1345636

              Tura stabilita pentru acest sfarsit de saptamana debuta in satul Mara, asa ca dimineata ne dam intalnire la autogara. Microbuzul era, ca mai intotdeauna, aproape gol, asa ca a trebuit sa ma simt penibil ca i-am cerut soferului bilete si astfel, ii voi ruina afacerea. Dar poate intr-o buna zi am sa reusesc sa ma integrez si eu in "societatea romaneasca" sau, poate se va schimba ea, desi nu cred ca voi trai chiar asa mult. Trecem peste aceste probleme cotidiene si ajungem in Mara, nu inainte de a admira turnul de gheata format pe cascada de la pastravaria Alex, un loc destul de apreciat pentru amenajarile traditionale din lemn, cat si pentru gustoasele preparate din pastrav. Coboram la caminul cultural din centrul satului si o luam pe drumul situat vizavi de acesta, drum care duce la amenajarea hidrografica Baraj Runcu.

              Insotim drumul pentru aproximativ jumatate de ora dupa care, la aparitia marcajului triunghi albastru, traversam raul si luam in stanga, credeam noi ca pe drumul cel bun, dar putin mai sus aveam sa ne dam seama ca ne aflam pe Valea Hantoaia. Nu aveam sa regretam aceasta ratacire pentru ca ne va oferi prilejul de a admira o poiana superba, mare, cu smocuri inalte de iarba, capite de fan frumos aranjate si o stana contruita traditional din lemn, acoperita cu sindrila. Facem cateva fotografii, mai ales cei care idolatrizeaza scenele cu ceata, luam si o scurta gustare, iar apoi purcedem mai departe la drum.

              Dupa o scurta trecere prin padure, ajungem in sfarsit la drumul pe care doream initial sa incepem tura. Il acompaniem inca un kilometru admirand artificiile de gheata, create de frigul din ultimele zile, atat pe ierburi cat si pe parau.

              In capatul drumului, unde vedem si un loc de popas, cautam continuarea potecii marcate care ne va duce pana in statiunea Izvoare. Dupa ce trecem cu atentie cateva paraiase inghetate care ne dau prilejul noua, celor mai slabuti, sa radem putin de Bogdan, pe care, greutatea acumulata in timpul acestei veri foarte aglomerate nu-l ajuta deloc in mentinerea deasupra podurilor de gheata, ajungem iar in padure si incepem urcusul, care ne va duce undeva la 1000 metri, vizavi de statiunea Izvoare.

              Ajunsi in varf, avem iar o dilema creata de ceata, nu vedeam prea mult in fata noastra, astfel ca orientarea a trebuit s-o facem dupa harta si busola. Marcajul turistic continua de aici spre dreapta, trecand pe la Pod Cires si insotind apoi drumul care vine din Baia Mare spre statiune, dar asta insemna un ocol urias si noi nu aveam timpul necesar. Hotaram sa traversam raul, cat mai in amonte pentru a nu fi prea lat, bazandu-ne si pe seceta din anul acesta care a redus drastic debitele raurilor din tara noastra. Avem noroc, traversam vreo trei afuenti nu mai lati de doi metri si ajungem in Poiana Izvorului.

              Vederea unei paduri splendide de brad care ne ofera protectie impotriva frigului, ne determina sa facem O pauza de alimentare. Cu forte proaspete pornim sa cucerim si Ignisul, ultima urcare pe ziua de azi. Insotim drumul care merge paralel cu padurea si, spre norocul nostru, ne scoate exact in punctul in care marcajul turistic triunghi albastru paraseste drumul forestier ce leaga Izvoare de DN 18.  In acest punct s-a construit acum cativa ani si o cabanuta vanatoreasca, care ne ajuta pe ceata asta sa ne dam seama unde ne aflam.

              In dreptul liniei de curent ce vine din Chiuzbaia, parasim marcajul si o luam direct spre Ignis. Astfel mai economisim putin timp si avem ocazia sa vedem si urmele lui Mos Martin, imprimate in stratul fin de chiciura ce era asternut pe sol.

              Continuam drumul pana in coama, unde intalnim marcajul banda rosie care leaga Hanul Pintea de Varful Ignis. De aici cunoastem poteca si in curand urcam Varful Pietricica care, spre regretul nostru, nu ne lasa sa panoramam traseul parcurs azi. Mai e putin pana pe Ignis, grabim pasul pentru ca deja era ora 16 si mai aveam doar o ora de lumina ca sa ajungem la drum, mai folosim si fluierul din cand in cand ca sa nu avem surprize neplacute din partea dragutelor animale cu blana maronie.

              Ajungem pe platoul Ignis, trecem peste Varful lui Ilie, ceata e tot mai deasa, facem cateva fotografii si ne orientam rapid spre traseul marcat cu triunghi rosu, cel mai scurt drum pana in Groapele Chiuzbaii. Coboram in graba, intersectam drumul in dreptul izvorului si locului de popas unde, inainte de a trece specia de roman descurcaret, se gaseau si doua banci si o masa, facute din jumatati de trunchi, de genul celor de pe Valea Usturoi.

              Aici ne hotaram sa ocolim putin ca sa vedem ce mai e pe la fostul observator cinegetic pentru ursi, asa ca o luam pe drum, trecem prin Rezervatia fosilifera si ajungem in poiana care ascunde la sud recent renovatul observator, folosit acum mai mult pentru desfatari bahice daca ar fi sa ne luam dupa numarul dozelor de bere de sub cabanuta.

              O luam pe Valea Plopilor in jos si in curand ajungem in capatul satului, deodata cu ultimele raze de lumina. Urmeaza partea mai stresanta a turei, drumul pe macadam si asfalt, pana in statia de autobuz. A fost o tura interesanta, cu portiuni pana acum neumblate de noi, era buna si un pic de vizibilitate ca sa vedem mai multe, dar macar asa s-au desfatat fotografii din gasca.