Baia Mare – Iricău – Valea Borcutului – Vf. Tufei – Poiana Pleștioara – Valea Usturoi – BM

Data: 13 noiembrie 2011

Traseu: BM – Iricău – Valea Borcutului – Vf. Tufei – Poiana Pleștioara – Valea Usturoi – BM ( aproximativ 22 km )  Puteti vizualiza traseul aici: http://www.wandermap.net/route/1335920

Descrierea traseului

E ora 8, e frig, dar noi ne-am dat întâlnire la RFN să facem o tură, deci Marius, Mihai si eu, o luăm spre dealuri si văi. Ieșirea o facem prin str. Sănătății, pe cărare printre livezi, terenuri, unde ne și întâmpină un câine de vânătoare ce impune respect și distanță, respectul i-l dăm, dar distanța nu se poate, e prea îngustă cărarea, deci trecem pe lângă el încordați si facem prima stație de alimentare cu apă la izvor. Următoarea oprire se face la biserica de la marginea pădurii, pozăm si din nou o luăm la drum știind ca ne așteaptă un drum lung și pe alocuri necunoscut.

Odată intrați pe cărare, Marius găsește un cerc zburător, cu care se antrenează un pic, ca în cele din urmă să-l lanseze într-un gol făcut cu mâna omului, adica defrișat. Ocolim prin dreapta Varful Iricău, unde datorită aceluiași gol ne putem inspira, decide pe care culme ar trebui să ducă traseul nostru. Dupa mai multe “chemări” repetate ale lui Mihai, ne urnim din loc parțial inghețați, parțial deciși pe unde trebuie să o luăm. Siguranța și cunoașterea deplină a unui traseu nu ne-am dorit-o poate niciodata, iar orientarea la fața locului , de dragul aventurii ne atrage mai mult.

Știind unde e Valea Borcutului, ne direcționam spre ea intersectandu-ne cu drumul ce se unește cu Valea Roșie, dar îl parăsim și pe acesta luînd-o cațiva zeci de metri pe o cărare erodată, dupa care coborâm pe o vale dintre două dealuri, ce ne scoate chiar in partea de capăt a localitații.

Parcurgem cele câteva case și intrăm pe drumul forestier până la despărțirea văii în Berăria si Bartosa, de acolo ne decidem sa părăsim drumul pentru a urca pe culmea urmărită. După un urcuș abrupt pe pământ si frunze uscate ajungem sus, de unde urmărim culmea dealurilor.

Următorul popas, într-un luminiș, îl facem pentru a mânca și poza ultimele nuanțe de verde din acest an. Unde eram pe culme, nu știam, deoarece nu prea aveam puncte de reper. După o discuție despre ce se aude în vale, avioan, tractor, neelucidată, si stabilirea aproximativă a poziției noastre pe hartă, ne pornim menținând nordul.

Pe la ora 14:30, atingem cel mai nordic punct din traseu, Vârful Tufei cu o înălțime de 717 m. Situarea lui a fost destul de halucinant determinată, deoarece in zona sunt mai multe vârfulețe netrecute pe hartă, iar eu m-am înșelat de câteva ori în privința dealurilor și văilor mai mult circulate de mine. Și doar cand recunoaștem în cele din urmă, Valea Căpitanului, Dealul Catiții si cătunul Ulmoasa suntem pe deplin convinși că am ajuns la Vf. Tufei. Am uitat să spun că înainte de urcarea Vârfului Tufei, Mihai solicita o îngropare de viu în frunze realizată de “groparul” Marius și asistată de mine ca și fotograf (bocitoare), asta ca să mai animeze/reanimeze atmosfera.

Pe Vf. Tufei stabilim repede urmatorii pași astfel încât sa ajungem pe seara acasă. La coborâre Mihai mai încearcă o tentativă de îngropare, nereușită ramânând dezvelit, fără susținatori.

O dată coborâți dăm într-o cărare marcată cu semnul ‘C’ pentru biciclete, ce urca dinspre Ulmoasa si mergea în direcția dorită de noi. Deci o urmăm si ocolim Vf. Tocastru mai pe larg. Cărarea de care vă vorbeam devine drum în scurt timp, destul de plictisitor si umbros.

Înainte de a ajunge în zona Pleștioarei încercăm o carare nouă ce se adeverește dificil de urcat, dar răzbim și ajungem pe trei cărări in poiană la 16:45. Mâncam ultimele rezerve și admirăm cum se lasă soarele. Cănd se strecoară frigul, o luăm din loc si coborăm pe Valea Usturoiul.

În 20 min. ajungem la o mică baltă cu papură, pe care Mihai crede că o poate folosi la zmee, dar se dovedește prea subțire și dificil de rupt. Puful de papură în schimb serveste unor artificii de pozat.

Deja la izvor ne prinde întunericul, dar nu mai contează si la 18:10 suntem in oraș fiecare spre drum spre casă.

Semnat: Sebi