Cale lunga pan' acasa

Data: 20 Ianuarie 2013

Traseu: Baita - Gradina Baitenilor - Piatra Tisei - Valea Limpedea - Ulmoasa - Tocastru - Plestioara - Valea Usturoi - Baia Mare

Traseul nostru incepe din centrul Baitei, la ora 7:00 AM, este intuneric. In fata bisericii romano-catolice, la un bec, ne hotaram sa facem prima schimbare de traseu si sa urcam pe Valea Laposa, spre Gradina Baitenilor.

Intunericul ne insoteste, iar eu incep sa deapan amintiri din copilarie, cu casa bunicii, la sanius pe Laposa, dupa lapte in capat de ulita, primul meu scaldat intr-un parau din padure, cu cortul in Gradina Baitenilor, nu aveam decat, cred ca vreo 4 sau 5 ani.

Si asa, prin povesti si intuneric, ne-au ajuns zorii in poiana (Gradina Baitenilor).

Aaa, era sa uit, in poiana am vazut si primele broaste umflate cu paiul, plutind intr-o balta :)

Mai departe cararile, ne-au condus prin zone presarate cu gurii si surpaturi de galerii miniere. 

Un obiectiv urmarit, care ne-a dat de furca a fost Cabana lui Vijdeliuc, pe care, din cauza timpului pierdut, nu l-am mai vizitat si am urcat Piatra Tisei.

Noi am fost 6, dar daca e sa numar si insotitorul nostru permanent, ceața, pot sa zic 7.

Ceata si norii ne-au limitat orientarea, de cele mai multe ori, bazandu-ne pe harta, busola si instinct. A fost ciudat sa nu ai repere, cum ar fi varfuri cunoscute, soarele, eram ca intr-o sauna rece, mobila.

Ce a fost mai interesant, dupa ce am coborat Valea Limpedea si am urcat in Ulmoasa, era ca s-a last si intunericul peste noi. Noi mai aveam de parcurs zona dintre catunul Ulmoasa si Baia Mare, pe intuneric. Marcajul (C-ul albastru) ne-a insotit pana ce am iesit din padurea si am intrat intr-o zona defrisata, pe alocuri proaspat defrisata. Nu vedeai doar cat putea sa lumineze frontala, in rest doar banuiai ce-i in dreapta si in stanga. 

Intunericul mi-a trezit senzatia de siguranta, bazata pe presupunerea ca, ce nu vezi nu exista. Am incercat sa savurez conditiile aparte in care eram, ne lasand alte temeri sa-mi ocupe mintea.

Urmarind drumuri si drumulete pe partea vestica a Varfului Tocastru, am ales in prima faza sa coboram pe unul dintre ele, dar in scurt timp ne-am dat seama ca ne ducea spre Valea Borcutului, deci ne-am intors, am cautat pe fundul rezervorului de energie si cu toate resursele gasite, am urcat pe Tocastru, ca sa ajungem pe partea lui estica, mult mai umblata. 

Urcand, vizibilitatea s-a redus la cativa metrii, uneori nu vedeai nimic in fata ta, din cauza valurilor de ceata deasa si a ploii ce nu mai contenea. La coborare de pe Tocastru, am dat intr-o carare marcata cu banda rosie, pe care am urmat-o spre sud. 

O statie scurta, dar bine meritata am facut-o la refugiul de pe Plestioara, dupa care am coborat, pe scurtaturi, in Valea Usturoi.

Traseul a fost lung si interesant, ne-a pus la incercare rezistenta fizica si psihica, rabdarea, capacitatea de orientare in conditii de vizibilitate redusa. Multumim participantilor si in special celor doi noi compatrioti, Anca si Mihai, ca au avut ambitia de a parcurge intreg traseul.

Sa ne vedem cu bine, chiar pe vant si ceata,

Sebi