Traseul: Baia Sprie - Dealul Minei - Piatra Alba - Dealul Poca - Baia Sprie
Prima zi a lunii Aprilie incepe cu un soare superb care-i face si pe cei mai "gingasi" sa ni se alature in aceasta tura. Totusi vantul era destul de puternic si asta facea sa se simta un anumit disconfort termic, mai ales pentru cei care au venit mai putin pregatiti. Dar cum este "ziua pacalelilor", vremea ne va juca feste de-a lungul intregii zile, momentele de primavara alternand intr-una cu momente de adevarata iarna.
Tura incepe in centrul istoric al orasului Baia Sprie, urcam pe marcajul turistic punct rosu si in scurt timp iesim la Lacul Albastru. Admiram culoarea superba a apei in aceasta zi, cerul albastru si pinii de-un verde crud oglindindu-se in luciul apei, dupa care pornim mai departe pe carare. Ocolim prin stanga varful dealului Minei, panoramam spre orasul Baia Sprie si imprejurimile sale, iar unii isi admira locul de munca de la Dumbravita, soarele scotand in evidenta albul stralucitor al fabricii. Trecem pe langa excavatia miniera Leppen, cu spectaculosul "deget" stâncos ramas neexploatat in mijloc acesteia si ajungem in partea nordica a dealului si totodata, la primele portiuni cu zapada.
Apare si Ignisul invaluit acum intr-o manta alb-cenusie de nori, apar si primele floricele, dar pasii ne duc grabiti spre urmatorul punct de atractie al zilei si anume, o vale plina cu luscute. Datorita frigului si zapezii cazute vineri, florile nu erau chiar in cea mai buna ipostaza, dar cu rabdare, fotografii mai pretentiosi isi gasesc si exemplare care sa-i atraga, atat luscute cat si branduse.
Aceasta pauza ne umple de frig astfel ca o luam repejor la deal, mai trecem pe langa o vale acoperita de albul luscutelor si la un moment dat abandonam drumul marcat pentru a ne putea atinge urmatorul tel, Piatra Alba (878m). Traseul nostru ne ducea pe o culme astfel ca vantul ne batea in plin, facem cateva fotografii langa un copac secular, iar apoi ne adapostim la baza unei formatiuni stancoase foarte atractive si care ne ofera protectie, asa ca aici facem si prima pauza de mancare.
Pornim mai departe pe culme si in scurt timp ajungem pe varful Piatra Alba. Superb peisaj, in stanga prapastia, noi stateam pe muchia stancii intr-un mic gol lasat de padurea de stejar si priveam avizi inspre dealul Poca, varful Ignis si multe alte minunatii in planul departat. Vantul ne ingheta suflarea si mainile pe aparatele foto astfel ca n-am zabovit tare mult aici si al luat-o repejor in jos si apoi spre Poca.
Strabatem padurea cu copaci seculari pana in saua Poca, iar apoi coboram in poiana la platforma de lemn realizata in urma cu putini ani ca loc de popas si belvedere. Oamenii se reped sa se intinda la soare, dar acesta nu-i lasa decat un minut sa se bucure de odihna, apoi vantul aduce nori negrii din care in curand incepe sa cearna fulgi de zapada. Se pare ca azi vom fi tot pe fuga din cauza vremii nebune, asa ca o luam la picior si incepem urcusul spre varful Poca (787m).
Le-am promis colegilor de drumetie ca si aici vor avea parte de multe flori frumoase, dar se pare ca vremea rece din ultimele zile si-a pus amprenta si pe cele de aici, unele erau trecute, altele mult mai rare. Oricum ne bucuram de calugarii mai mult sau mai putin deschisi si de popâlnicul iepuresc (specie asemanatoare cu crucea voinicului, se poate deosebi prin frunze si cum acum inca nu aveau...), niste flori albastre superbe dar anul acesta aparute in numar mai mic. Ajungem in varf deodata cu reaparitia soarelui, ne asezam pe stancaria goala care ne ofera iar prilejul unei panorame minunate cu Ignisul si profitam de momentele prielnice pentru a ne mai reface fortele. Ragazul nu e nici de aceasta data prea lung, albastrul de pe cer fiind inlocuit iar de nuante de gri inchis, iar soarele de ninsoare.
Cu putin regret ca nu putem sa ne clatim mai mult timp ochii cu minunatele peisaje, coboram de pe varf si alegem traseul marcat cu punct galben pentru a ne reintoarce in Baia Sprie. Insotim cararea pana intr-o poienita in care trona o claie de fan, aceasta si cerul albastru de deasupra ne atrag la un mic popas, dar cum piesa de teatru nu a luat sfarsit, actul urmator debuteaza de aceasta data cu grindina, sau cum i-o fi zicand la fenomenul acesta in care cade zapada putin intarita, de marimea unui bob de porumb, dar totusi nu gheata.
Repede la drum, ne bucuram de acest fenomen si dupa cateva minute apare si o portiune umeda acoperita cu luscute, iar acum si cu proaspatul covor de bobite albe. Fotografii, zambete, flori frumoase (aici si luscutele erau frumos deschise) si uite asa oamenii au uitat de frigul de afara. Ne desprindem mai greu din acest loc mirific si ne continuam drumul, dar cum acesta incepe sa fie tot mai noroios il abandonam rapid si o luam aiurea prin padure, cum ne place noua.
Nu trece mult si ne face cu ochiul inca un petec alb, superb loc, mii si mii de flori albe, cateva albastre si copaci acoperiti de muschi verde. Dupa ce s-au saturat toti de fotografiat, o luam incet in jos, vremea se mai imblanzeste si dupa o vreme ajungem deasupra borcutului.
Inca nu coboram la drumul principal ci ii duc pe colegii de tura sa vada ruinele putului minier Francisc, realizat in urma cu aproape doua secole, un loc minunat daca n-ar fi plin de gunoaie in preajma. Un colt de natura plin de istorie dar care, ca mai toate de la noi, e folosit de oameni doar pentru picnicuri, iar apoi ca depozit pentru deseurile ramase. Trecem raul si urmam drumul o vreme, iar apoi deviem la stanga pentru a ajunge iar in centrul istoric al orasului Baia Sprie, avand astfel ocazia sa mai admiram inca o data dealul Minei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu