Poiana Varatec - Poiana Plestioara (iglu)

Data: 5 februarie 2012

Traseu: Bifurcatie Baraj - Poiana Varatec - Poiana Plestioara (iglu) - Valea Usturoiului

       Povestea incepe cu o plimbare cu autobuzul nr. 1 (partea cea mai usoara) si o drumetie ceva mai grea, prin zapada :). Zapada cu pricina, a cazut chiar in seara trecuta peste zapada mai veche care nu e nici ea de aruncat, eventual din carare. Deci am intrat pentru inceput aproape pana la genunchi, 40 - 50 cm sub cel mai proaspat fulg de nea picat.

       Trecand prin intinderile de zapada, am mai gasit cate-un ragaz pentru o poveste, o fotografie, un ceai. Conditiile nu erau tocmai prielnice, fiind innorat si rece. Frigul a patruns in maini, dar si in aparatele de fotografiat, descarcandu-le bateriile si facandu-le sa lucreze mai incet. Ca un detaliu pentru cei pasionati de fotografie, focalizarea nu se face usor pe zapada si nici exponometrul nu face expunerea corecta.

       Zapada a incarcat copacii, apasandu-i, testandu-le rezistenta. Doar copacii batrani au structura calita prin trecerea anilor, restul scapa doar prin verticalitate, cei strambi rupandu-se ca niste surcele.

       Inainte de a ajunge la terenurile imprejmuite cu sarma ghimpata, Mihai se separa de noi, mergand in cautarea unor brazi, mai la marginea padurii, potriviti pentru pozat si a unor senzatii tari prin zapada mare si sarma ghimpata. In cele din urma il asteptam si ne ajunge, ce a obtinut nu prea stim, dar macar si-a ars o parte din surplusul de energie ce-l facea prea naravas.

       Trecem pe la stana, la propunerea lui Marius si profitam de masa cioplita din topor pentru a manca prima felie de paine.

        

       Pe margine drumului testam o panta mai abrupta sa vedem cu ar fi sa urcam pe Ostra. Aproape imposibil, adica ne-ar trebui aproape o zi numai sa urcam si sa coboram. Oricum, ne-am dat seama de la inceputul turei ca nu vom vizita Ostra in acea zi, dar asta nicidecum nu ne-a stricat cheful de mers.

       Pe parcursul intregii ture am deschis cararea prin rotatie, iar ce am realizat este ca un minim de trei persoane este necesar pentru a parcurge traseul propus, asta la grosimea zapezii de 50 - 60 cm. Noi eram patru, trei baieti, Marius, Mihai si eu si o fata, adica Gabi.

       Atunci cand Mihai isi propune sa faca si el o poza, isi scapa bateriile in zapada. 

       Varful Ostra abia se vede in zare si ne spune  - Azi nu, inchis pentru renovari, inzapeziri ! Poate maine... in niciun caz :).

       In Poiana Varatec trebuia sa luam apa pentru iglu, intr-un fel ma bucur ca nu am gasit, nelipsindu-ne o greutate in plus pe spate, eu avand doua bidoane de 5 litri, goale in rucsac. Deci mergem mai departe, crezand ca vom putea lua apa de pe Plestioara.

       Zapada crestea constant, ajungand sa ne treaca de genunchi in Saua Dia, iar rotatiile le faceam mai des. Este ora 13.

       Ajunsi pe Plestioara in jurul orei 14, ne indreptam cu greu spre izvor, dar nu gasim atata apa incat sa ne ajunga pentru a alimenta bidoanele, doar o mica balta si aceea formata dupa ce Marius a scormonit pamantul cu sapaliga. Deci nu avem suficienta apa pentru a arunca pe iglu, sa-l intarim.

       Dupa un pic de scormonit si o lectura scurta, ne pornim drept in sus pentru a ne intersecta cu cararea ce  ocoleste Varful Plestioara. Aici am experimentat si cea mai grea urcare, in mare parte condusa de Mihai, cu panta si zapada mare, nemaiputand ridica complet picioarele, inaintand prin impingerea zapezii.

       La trecera pe partea vestica a Varfului Plestioara, spre poiana in care am construit iglul, natura si omul ne rezerva alte surprize. S-a exploatat padurea din zona, ramanand crengi in urma, peste care s-a asezat zapada pentru a forma capcane la tot pasul. Pana am identificat urmele de saptamana trecuta, am tot cazut in zapada, blocandu-ne de repetate ori, savurand de fiecare data situatia :).

       E ora 15 si ajungem in sfarsit in poiana la iglu, observam ca este intact si are o tencuiala noua, ce ii va asigura o viata mai lunga. 

       Deschidem intrarea ce am protejat-o cu ramurele de brad si ne refugiem inauntru pentru a lua masa.

       Inauntru, iglul s-a mentinut bine si in scurt timp am simtit diferenta de temperatura fata de afara, cu un mic neajuns, condensul. Dupa masa ne strangem bagajele, marcam interiorul cu numele clubului scris in parte din ramurele, in parte din cutit si la drum. Din cauza condensului din interior s-a format o pelicula de apa pe lentila aparatului foto, care pe langa faptul ca nu m-a lasat sa pozez in interior, a inghetat o data ce am iesit din iglu si nu am mai putut face poze, cel putin o vreme, nici afara. Dar asta e ... ne supunem naturii.

       Dupa vreo doua ore, la izvorul de pe Valea Usturoiului, alimentam  bidoanele cu apa si pe la 18:30 suntem in oras, fiecare la "iglul" lui. Multumim ca ne urmaresti si cum am mai zis, poate ne intalnim pe carari de munte :).