Valea Usturoi - Plestioara - Piatra Soimului - Valea Vicleanu Mare

Data: 18 Decembrie 2011
Traseu: Valea Usturoi - Plestioara - Piatra Soimului - Valea Vicleanu Mare

     Ziua a inceput cum nu se putea mai frumos; ningea puternic cand ne-am intalnit la RFN si ninsoarea va continua aproape tot restul turei. Duminica aceasta doream sa facem o tura mai relaxanta, dar totusi, nu intr-atat incat sa mergem doar pe drum.

     Am pornit usor pe Valea Usturoi in sus, iar cand am ajuns la oculul silvic privat, am zis sa incercam ceva nou, asa ca am luat-o drept inainte pe vale, adica pe semnul turistic punct albastru, iar la primul drum spre stanga, am urcat dealul cautand o ruta care sa ne scoata la Plestioara.

     Am urmat o culme frumoasa, a aparut si ceata la inaltimea asta, iar dupa o vreme, am inceput sa recunoastem locurile, astfel ca ne apropiam de Plestioara. Aici era ceva mai frig si ceata deasa, dar placuta ochiului de fotograf al colegului meu de tura. Facem un popas la refugiu, ne reincarcam bateriile, iar apoi pornim spre Piatra Soimului.

     Pe parcurs, cerul se schimba intruna, asta dandu-ne sperante ca poate vom prinde si ceva soare. Din Saua Dia o luam pe cararea care ne conduce pe culme, pentru a scurta drumul spre Stramba si mai ales pentru o ocoli drumul principal care vine din cariera, drum mai usor dar des folosit de "turistii motorizati". Urcam o vreme, trecem cateva varfuri, Mihai jucandu-se cu aparatul foto, eu visator, tot cu ochii pe sus admirand coroanele albe ale copacilor si, numai ne trezim ca parca n-am fi chiar pe drumul cel bun, prea cobora mult la un moment dat. Sedinta tehnica, variante, niciun punct de reper din cauza cetii dese, asa ca hotaram sa ne intoarcem pana la ultimul varf, unde sigur eram pe drumul cel bun si acolo vom incerca sa ne orientam mai bine de data asta. Cu ciuda urcam inapoi tot ce-am coborat, ne dam seama unde am gresit si o luam repejor pe cararea ce ne va duce la Piatra Soimului.

     Aici aceeasi vreme schimbatoare, dar fara sa ne ofere sansa de a vedea putin soarele, facem cateva fotografii si coboram rapid, alegand sa mancam undeva mai jos unde nu bate vantul. O luam pe marcajul banda albastra, ne oprim in fata padurii de brazi, mancam rapid cate ceva si o pornim iar pe carari necunoscute.

     Initial ziceam ca vom tine culmea dintre valea Vicleanu Mare si valea care duce in cariera Sfantul Ioan, dar desisul care e pe aceste dealuri ne-a facut sa alegem o carare care cobora spre cariera. O urmam o vreme, dar parca era prea banal sa coboram pe vale asa ca, la prima ocazie, am luat-o pe o culme in sus. La inceput ne-a placut, dar urcam si tot urcam si tot nu ajungeam in varf. Nu putea fi chiar asa mare diferenta de inaltime, stiam ca in zona sunt varfuri doar putin peste 600 metri, dar probabil ne-a parut noua asa greu din cauza stratului de zapada. Ajungem in fine sus, alegem directia de coborare, la fel de lunga a parut si aceasta si, intr-un final, ajungem jos intr-o vale.

     Dupa cativa pasi ne dam seama ca este Valea Vicleanului, trecem cu destula dificultate apa de vreo doua ori, renuntam la a vedea si lacul Bodi pentru ca deja ne grabeam si o apucam voiniceste pe vale in jos. Cand s-a intunecat deja trecusem de uzina de apa si eram jos in oras. N-a fost o tura chiar asa relaxanta cum ne-am propus, dar intotdeauna merita putin efort in plus pentru a vedea locuri si peisaje noi.
     Deoarece se apropie Craciunul si gasca se va imprastia care pe unde, la bunicii de la tara, la rudeniile din strainatate, probabil n-o sa ne vedem o vreme. De aceea am sa profit de ocazie si, pe langa frumoasa colinda a lui Stefan Hrusca, va urez sa aveti parte de sarbatori frumoase alaturi de cei dragi voua si mai ales sa uitati pentru cateva zile de lumea materiala in care traiti si sa reinvatati sa daruiti, sa iubiti, sa zambiti, sa visati si sa fiti iarasi copii cu sufletul curat.