Data: 11-12.08.2012
Traseu: Baia Mare - Firiza - Izvoare - Cheile Tatarului - Plesca - Strunga Tiganului - Poiana Brazilor - Poiana lui Dumitru - Cascada Stur - Valea Blidari - Baia Mare (aproximativ 100 km)
Initial vroiam sa mergem in Tibles, dar avand legaturi foarte dificile, sau deloc cu mijloacele de transport in comun, am decis sa propunem o tura cu bicicletele, pana pe varful Tiganul. Traseul avea sa fie Baia Mare-Ferneziu-Firiza-aproape de statiunea Izvoare, dar la stanga-Barajul Runcu-cheile Tatarului-complex Plesca-prin padure si poieni-varful Tiganu, intins pe doua zile.
Cum eu nu aveam bicicleta, am apelat la Marius sa imi faca si mie rost de una, de la cineva, daca reusea. Norocul meu a fost intr-o sambata in care Gabi trebuia sa mearga la lucru si neputand sa vina, mi-a imprumutat mie bicicleta.
Ne-am intalnit prima data vineri dupa-masa, sa vad si eu “calu cu care” urma sa petrec urmatoarele 2 zile, asa ca pe la ora 7 am reusit sa ne strangem in fata la Sebi: Gabi, Sebi, Marius, Mihai si eu. Gabi a venit cu viitoarea mea bicicleta, deodata cu Marius si Mihai, eu eram deja acolo. Sebi a intarziat cateva minute, fiind in cautarea unui nou cauciuc. Dupa ce am stabilit problemele tehnice, cine cu cine doarme, cine vine, cine aduce cortul, si alte detalii, am batut in cuie ora de plecare stabilita anterior, 7 la biblioteca judeteana, iar apoi am plecat sa facem ultimele cumparaturi, impreuna cu Sebi in Kaufland, dupa care fiecare spre casa lui.
Dar sa trecem peste aceste detalii si sa intram in paine, e deja sambata dimineata 11.08.2012, aproximativ ora 7, si ne intalnim in fata bibliotecii, unde stabilisem. De acolo pornim, Marius, Sebi si eu in tura despre care deja v-am povestit. Incercam sa punem cumva aparatele de fotografiat la indemana, pentru acces mai rapid in cazul in care am avea ceva de surprins pe senzor.
Ne-am intalnit prima data vineri dupa-masa, sa vad si eu “calu cu care” urma sa petrec urmatoarele 2 zile, asa ca pe la ora 7 am reusit sa ne strangem in fata la Sebi: Gabi, Sebi, Marius, Mihai si eu. Gabi a venit cu viitoarea mea bicicleta, deodata cu Marius si Mihai, eu eram deja acolo. Sebi a intarziat cateva minute, fiind in cautarea unui nou cauciuc. Dupa ce am stabilit problemele tehnice, cine cu cine doarme, cine vine, cine aduce cortul, si alte detalii, am batut in cuie ora de plecare stabilita anterior, 7 la biblioteca judeteana, iar apoi am plecat sa facem ultimele cumparaturi, impreuna cu Sebi in Kaufland, dupa care fiecare spre casa lui.
Dar sa trecem peste aceste detalii si sa intram in paine, e deja sambata dimineata 11.08.2012, aproximativ ora 7, si ne intalnim in fata bibliotecii, unde stabilisem. De acolo pornim, Marius, Sebi si eu in tura despre care deja v-am povestit. Incercam sa punem cumva aparatele de fotografiat la indemana, pentru acces mai rapid in cazul in care am avea ceva de surprins pe senzor.
Ne urnim din loc, trecem pe langa hotelul Carpati, continuam pe o straduta laturalnica, iesim pe strada Victoriei, intram in traficul mai intens, trecem pe langa podul Viilor, intram pe strada Minerilor, apoi Grivitei, Splaiul Republicii, Colonia Topitorilor, strada Barajului 183, strada Lunci 183, continua pe drumul judetean probabil 183, ce duce in Sapanta.
La intrarea in Firiza ne suna Mihai si ne anunta ca porneste si el, dar sa ne vedem de drum ca ne ajunge el din urma. Urmeaza o portiune cu multe pauze Firiza-Izvoare, in care ne hidratam, mai servim cate ceva din rucsaci, sau de la colegii din tura, apoi un desert scurt de mure cu zmeura, si drumul se reia.
Pe la jumatatea tronsonului Firiza-Izvoare facem un popas langa o cascada cu o cadere de apa destul de inalta, aici ne ajunge si Mihai, din urma, iar apoi continuam impreuna. Inainte de statiunea Izvoare viram la stanga spre barajul Runcu unde urmeaza spre bucuria mea o zona de coborare lunga si foarte apreciata cu un popas pentru alimentarea bidoanelor cu apa.
In scurt timp ajungem la baraj, de unde o luam pe o poteca prin Cheile Tatarului, in capatul carora facem o pauza de masa.
Dupa ce ne odihnim, ne urnim cu greu din loc, resimtind efortul depus pana aici. Dar peisajul placut si vremea favorabila ne imbie la pedalat, printr-o poiana mare, spre complexul Plesca. La barajul Runcu drumul se ramifica in 183 A acesta coborand probabil in Mara, noi continuam pe 183 care merge in Sapanta.
Continuam de la Plesca in partea dreapta, mergem pe drumul ce duce pe marginea padurii, ne oprim langa un fag imens, pentru consultarea hartii, apoi mergem mai departe spre o ferma ecologica, unde observam bivoli si cai imprastiati pe un teren destul de vast.
Apoi trecem pe langa doua masini de teren cu numere de Franta, continuam prin praf, intram in padure iar apoi ajungem la un pod si o intersectie, noi continuam in partea stanga, pana ajungem la o alta intersectie peste un pod ce trece peste aceeasi vale peste care trecusem cu ceva vreme in urma, noi continuam in partea dreapta acuma. Mai departe trecem pe langa o stana, urcam un mic deal, iar apoi trecem printr-o padure foarte frumoasa de brad.
Dupa ce iesim din padure facem o scurta dar bine meritata pauza, aici Mihai observa ca a facut pana la remorca. Cu aceasta ocazie eu ma intind pe jos si atipesc cateva minute, trezindu-ma amortit, peste vreo 30 de minute timp in care Mihai asistat teoretic si practic de Marius si Sebi rezolva pana.
Continuam urcusul spre varful Tiganu, pe cateva serpentine de drum de tara. Acolo, in Strunga Tiganului, i-am intalnit pe cei doi Zsolt care pornisera de vineri, erau afara in saci de dormit. Suntem in jurul orei 7, intindem cortul, iar apoi pregatim mancarea.
Dimineata ne trezim in zgomotul picurilor de ploaie pe folia de nailon asezata peste cort. Asteptam in sacii de dormit sa se opreasca ploaia, ca sa putem strange corturile. La un moment dat iesim totusi din cort si surprindem cateva instantanee cu nori, soare, ceata si cai in departare.
Dupa ce strangem bagajele, facem doua trei poze de grup, iar apoi pornim, parte pe un nou traseu, dar in rest pe traseul pe care am venit pana la podul cu intersectia unde am facut dreapta, acum am mers in stanga, urcand spre mlastina Poiana Brazilor. De acolo urmeaza o coborare aproape continua pana in Baia Mare, pana sa ajungem trecem prin Poiana lui Dumitru, coboram apoi pe drum si trecem pe langa o cascada (Stur), pe care o surprindem pe carduri.
De acolo mai facem doar cateva pauze scurte pana in oras, iar apoi ne multumim de tura si ne indreptam fiecare spre casa lui.










4 comentarii:
Daca stateam acasa nu prea imi vinea sa ies pe praf, hartoape, ploaie... dar o data ce am iesit totul a devenit realizabil. Frica sa ramai blocat pe un varf de munte, la 50 km distanta de casa, a fost depasita pur si simplu iesind din cort. E interesant cate poate face omul daca nu se gandeste asa de mult la consecinte.
In loc de un comentariu personal, am sa va postez un fragment de text care m-a impresionat in momentul in care l-am citit, acum cativa ani, dar care e atat de actual desi a fost scris in urma cu peste 40 ani:
Spovedania unui biciclist II
Din tot ce a nascocit omul, bicicleta singura îti îngaduie sa parcurgi distante înzecite decât ai parcurge cu piciorul, fara sa te rupa o singura clipa de natura. Ea este instrumentul ideal pentru a strabate si cunoaste lumea, lasându-te tot timpul în contact cu ea, lasându-ti ragazul sa devii fericit si întelept. Cu mai putin decât ea, omul este prizonierul propriilor sale limite. Cu mai mult decât ea, iese afara din natura si se pierde de sine însusi.
Am mers mult pe jos, cu bicicleta si cu automobilul. Mersul pe jos pune fiinta noastra în contact direct cu diversitatea lumii, prilejuindu-i observatii si fericiri fundamentale. Bicicleta vine sa le înmulteasca, fara a scadea nimic din ele.
Cu piciorul, greu îti poti îngadui – mai ales daca se apropie seara – un ocol larg, pâna la pâlcul de arbori, la casa singuratica sau la ruinele din zare. Bicicleta îti îngaduie sa-l faci, ea îti îngaduie sa pendulezi între orizonturi, sa te îndrepti încotro te atrag privirile, sa cunosti un întreg tinut, fara sa te frustreze nici o priveliste. Ea este instrumentul ideal pentru a strabate si cunoaste lumea.
Este adevarat ca, pentru cei ce o strabat în automobil, biciclistii pot parea desueti sau chiar ridicoli. Ce va pot spune? Ca niciodata aceasta comparatie nu trebuie facuta, ca asa cum o gazela nu poate fi pusa în balantta cu un tigru – iar bicicleta este verisoara metalica a gazelei – niciodata fragilul velociped nu trebuie pus, sub aceeasi sosea, alaturi de un automobil.
Automobilul – cine ar cuteza sa o nege? – are o frumusete a sa, dintre cele mai desavârsite pe care le-a produs era industriala. Si îti îngaduie sa admiri, la prânz, un fluviu sau o catedrala de care, în zori, te afli la o departare de sute de kilometri. Dar cu ce pret! Viteza îl rupe pe om de natura si îl înstraineaza de sine însusi, încapsulându-l într-o singura senzatie, în scurgerea vertiginoasa a kilometrilor. Lansat în lungul soselei, automobilul manânca pamântul, desfiintând lumea si desfiintându-si si stapânul. Dintre oamenii unidimensionali, automobilul este cel mai unidimensional.
Am strabatut cândva o tara tropicala, de la un capat la altul într-o singura zi, cu un automobil a carui viteza atingea nebunia. În afara de acest sentiment, placut câteva clipe, nu m-am ales cu nimic. Mult mai de folos mi-ar fi fost, mult mai mult m-as fi simtit în acea parte a lumii, daca as fi stat un singur ceas sub un palmier, sau de vorba cu un pescar de pe tarmul marii, cum as fi dorit, dar nu s-a putut.
De câte ori, în tari si continente straine, am fost prizonierul automobilelor lansate între doua orase, am binecuvântat clipa când li se spargea cauciucul sau li se înfunda carburatorul. Atunci, porneam înainte pe jos si fiecare pas pe care îl faceam în lungul soselei, printre case, oameni si arbori, putându-i privi în voie si aborda, era un bun câstig. Din lungi si prestigioase calatorii, în forul meu intim doar cu atât m-am ales: cu cât am calcat singur cu piciorul.
Desigur, ramân piramidele, catedralele, templele milenare. Dar a ajunge în fata lor cu automobilul si a pleca din fata lor, dupa o jumatate de ora, cu automobilul, înseamna o cunoastere a lumii pe banda rulanta. Cei care se duc sa admire, în cursul unei zile, cu o suta de kilometri pe ora, un oras sau un munte îndepartat, sânt mai putin bogati sufleteste, mai putin fericiti si mai putin intelepti decât cei care, în aceeasi zi, au ajuns cu bicicleta pe poteci înguste, printre lanuri de grâu sau capite de fân, pâna la un mic râu sau într-o padure.
...pentru ca formularul nu suporta un text atat de lung, continuarea o gasiti in urmatorul comentariu:
Omenirea se afla într-o faza a istoriei sale, caracterizata printr-o grabita acumulare de bunuri, care ici si colo îi precipita pulsul si o desfigureaza. Dar când, în cele din urma, se va satura, când nu va mai fi atât de ahtiata de valori materiale, când nu o va mai propulsa simtul parvenirii, se va întoarce fara îndoiala spre tot ceea ce îi va putea aduce adevarata fericire. Atunci, marea desfatare o va da bicicleta, iar nu automobilul, cel care a putut sa dezumanizeze atâtia oameni si chiar sa-i bestializeze.
Sunt sigur ca va veni o lume, scapata de tristetea saraciei, scapata de obsesia îmbogatirii, în care oamenii, în sfârsit întelepti, vor lasa în garaj, de câte ori vor voi sa-si ofere o mare bucurie, tigrii de otel ai automobilelor, de dragul celor doua roti subtiri care le pot prelungi fiinta fizica si spirituala. Marele drum al omului spre sine însusi, marele drum în urma caruia va descoperi cât poate fi de fericit, asa va fi facut.
Sunt sigur ca o astfel de lume va veni si sânt bucuros, ca în anii mei cei mai buni, am prefigurat-o.
Textul face parte din volumul "Paznic de far" scris de Geo Bogza.
Faina descriere si poze. Zsolty
Trimiteți un comentariu